PASTE AROMATE DE IARNĂ

1 h
4 porții
Bucuria de a mânca sănătos și de a savură în fiecare zi gusturile simple și naturale. ​

Ingrediente

250g macaroane Pambac, 1 lingură ulei de migdale, 2 mere mari (curățate, decojite și tăiate felii subțiri), zeama de la 1/4 lâmâie, coaja de la 1/2 lămâie, 250g brânză de capră, 50g smântână lichidă, 2 linguri de unt, 2 linguri de zahăr brun , 2 linguri de zahăr vanilinat, sare, scortișoară măcinată, nucșoară pudră, frunze de mentă proaspătă.

Mod de preparare

Preîncălzește cuptorul la 180°C. Fierbe pastele în apă cu sare conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Scurge-le și lasă-le deoparte, amestecate cu 1 lingură de ulei de migdale, ca să nu se lipească între ele. Într-o tigaie mare, topește untul la foc mediu. Adaugă merele tăiate felii subțiri în tigaie și presară-le cu zahăr brun și un praf de scortișoară și nucșoară. Adaugă zeama de lămâie, Lasă-le să se călească ușor până când devin moi și caramelizate, dar nu foarte moi. Amestecă ușor cu o lingură pentru a te asigura că merele sunt acoperite uniform cu sosul de caramel obținut. Adaugă brânza și smântâna într-un bol separat și amestecă până se omogenizează. Adaugă un praf de sare, zahăr vanilinat și coaja de lămâie. Amestecă bine. Separat, adaugă jumătate din cantitatea de paste fierte într-un bol yena adânc, uns cu unt. Continuă cu jumătate din amestecul de brânză, așază feliile de măr caramelizat uniform și presară scorțișoară după gust. Repetă procesul cu restul de ingrediente. Sosul în care s-au caramelizat merele, toarnă-l deasupra peste ultimul rând de mere. Dă la cuptor timp de 30-45 minute sau până se rumenește preparatul la suprafață. Scoate din cuptor și lasă puțin să se răcească înainte de servire. Decorează cu frunze proaspete de mentă.